Travel

5 lucruri pe care trebuie să le știi neapărat înainte de a vizita Roma

Reading Time: 3 minutes

Ți-ai planificat o excursie la Roma? Acest articol este pentru tine! Am adunat aici toate lucrurile pe care eu îmi doresc să le fi știut înainte de a merge la Roma și care mi-ar fi fost de real ajutor pe parcursul vizitei.

1. Taxele de oraș și de masă

Ok, auzisem puțin de ele. Însă totul s-a schimbat în momentul în care m-am confruntat cu ele. Este important să știi că atunci când te cazezi vei mai plăti și o taxă de oraș pe lângă prețul cazării. De asemenea, în Italia nu se oferă bacșiș ospătarilor, ci este adăugat direct pe bonul fiscal. Spre exemplu, dacă îți cumperi o cafea și o bei la bar în picioare este 2 euro, iar dacă te așezi la masă, cu tot cu taxă, este 3 euro.

2. Prizele 

La fel ca noi, s-ar putea să ai surpriza că prizele sunt diferite de cele din România, având trei pini. Asta nu este valabil peste tot în Italia, din câte am înțeles, însă habar nu am ce am fi făcut dacă nu existau adaptori de priză la cazare. Deci, verifică din timp ce fel de prize există la hotelul la care urmează să stai și, dacă este cazul, ia cu tine un adaptor special.

3. Băncile

Băncile sau inexistența lor. Dacă ești un iubitor de bănci, așa ca mine, s-ar putea să suferi puțin pe străzile Romei, deoarece acestea sunt foarte greu de găsit și, de cele mai multe ori, când le găsești nici nu sunt în vreun loc cu atracții turistice. Singura opțiune rămâne să stai pe marginea zidurilor, bordurilor, străzilor și chiar și atunci s-ar putea să vină cineva să îți spună că nu ai voie să faci asta pentru că este un monument istoric (been there, done that).

4. Mijloacele de transport

În vacanța noastră la Roma plănuiam să facem și o excursie de o zi la Florența cu trenul. Asta până când am aflat că prețurile biletelor s-au scumpit cu peste 50% din cauză că nu le-am luat mai devreme, iar de la prețul de 40 de euro dus-întors, acum vorbeam despre aproape 100 de euro. Concluzia: cumpărați-vă biletele de tren în avans, niciodată în ziua călătoriei propriu-zise! Cât despre metrou/autobuz, există automate de bilete și se mai pot achiziționa de la tabacherii. Biletul (1.50 euro) este valabil o călătorie cu metroul și 100 de minute cu autobuzul. Autobuzul oprește în stații doar dacă îi faci semn sau coboară cineva.

5. Ospătarii 

Ospătarii, cel puțin din zonele turistice, încearcă să atragă cât mai mulți clienți posibili și să facă vânzare cât mai mare, astfel încât pot părea agasanți. Roma a fost primul loc unde ospătarul ne-a adus mâncare pe care nu am comandat-o. Nu era din partea casei, ci era o sugestie care desigur ar fi ajuns pe bon dacă am fi ales să o consumăm, cum s-a întâmplat la alți clienți. Mai mult de atât, există magazine (în special cele de înghețată) unde nu găsești nici măcar un preț afișat. Asta mi s-a părut ciudat și de evitat.

Acestea au fost cele 5 lucruri pe care trebuie să le știi neapărat înainte de a vizita Roma, din propria mea experiență în fermecătoarea capitală italiană. Dacă ai fost deja la Roma, poate ai întâmpinat alte lucruri neașteptate pe care vrei să le împărtășești și cu ceilalți în comentarii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *