Food, Inspiration, Travel

Cum să atragi mai multe călătorii în viața ta (SUMMER RECAP)

Reading Time: 3 minutes

Vara aceasta s-au întâmplat multe, multe lucruri: am fost plecată într-un retreat de yoga la mare cu Sunt un copac, am fost la primul meu festival de muzică, am vizitat Londra împreună cu mama, mi-am luat țeapă cu proiectul de la AIESEC în Polonia, am plecat random la mare cu cea mai bună prietenă din liceu, am urcat primul meu munte, Ceahlău, alături de sora mea și am revăzut Transfăgărășanul.

Faza comică este că atunci când s-a anulat plecarea în Polonia, nu aveam absolut, dar absolut niciun plan pentru următoarele 2 luni de vară.

Acum, la final de vară, uitându-mă în urmă îmi dau seama că dacă aș fi plecat, nu aș fi trăit toate chestiile astea faine, cel mai probabil aș fi fost prea ocupată ca să mă ocup de blog, să îmi fac site sau să mă implic în comunitatea locală de bloggeri. Tot răul spre bine, va să zică!

Dar destul cu ,,ce ar fi fost dacă” și hai mai mult cu ,,ce e acum“.

Cum să atragi mai multe călătorii în viața ta (SUMMER RECAP)

Am avut o revelație când am aflat vara asta că există o modalitate de a atrage mai multe călătorii în viața ta. Ghici ce? Când eram în liceu visam să merg la mare cu cele mai bune prietene la mare – checked, de mult timp îmi doresc să urc primul meu munte, însă nu am avut oportunitatea – checked și visam să revăd Transfăgărășanul încă din 2007, când l-am văzut pentru prima oară – checked. Toate întâmplările astea au venit super random în viața mea, într-o singură vară, nu am tras de ele să se întâmple, ca și când cineva ar fi știut cât de mult mi le doresc. Cum? Mulți îi spun legea atracției, mulți sunt sceptici legat de acest subiect. Eu am observat pe pielea mea că indiferent cum s-o numi, pașii ăștia funcționează și pot fi folosiți pentru orice, inclusiv pentru a atrage călătorii:

1. Vizualizează foarte clar unde vrei să ajungi. Să zicem că visezi la o plajă din Bali: simte nisipul fierbinte sub picioare, mirosul sărat al oceanului care îți inundă nările, razele soarelui care îți ard ușor pielea. Trișează puțin și înșeală-ți simțurile pentru a fi deja cu mintea acolo, înainte de a fi cu corpul în realitate.

2. Mai important: vizualizează ce simți în acel moment. Cam cât de fericit ai fi dacă ai ajunge pe o plajă din Bali, sub umbra unui palmier? Nu știi? Imaginează-ți și vei afla! Plus că îți vei permite să fii foarte fericit în momentul prezent.

3. Scrie pe o foaie că mergi în acel loc, la timpul prezent. Personal, am scris în mai multe agende că revăd Transfăgărășanul, ba chiar am salvat poze pe telefon cu locații ca Viena, Praga și m-am uitat la ele zilnic, imaginându-mi fel și fel de scenarii. Am ajuns acolo, nu a doua zi, dar am ajuns. Poți chiar să pui poza cu locul pe care visezi să îl vizitezi ca desktop wallpaper.

4. Dă-i drumul dorinței tale în Univers și așteaptă răbdător. N-am cuvinte să exprim cât de important este acest pas! Să știi că dorința ta se va îndeplini cândva, cumva și să lași Universul să lucreze pentru tine. Nu fi dezamăgit dacă nu ai rezultate rapide, tot ceea ce ți se întâmplă te aduce mai aproape de locul unde trebuie să fii și omul în care te vei transforma.

5. Profită de orice oportunitate îți iese în cale. Totodată, nici nu te aștepta să primești totul de-a gata. Deschide ochii și fii atent la oportunitățile care apar în jurul tău. Dacă îl iei mereu pe ,,Nu” în brațe sunt slabe șansele ca dorințele tale să se materializeze prea curând. Și eu puteam să spun nu când m-a sunat colega mea din liceu și m-a invitat la mare. Puteam să zic ca n-am bani, zile libere, chef să merg 10 ore cu trenul în frig (CFR), bla, bla. Totuși, am făcut un efort pentru că îmi doream cu adevărat! Your dreams don’t work unless you do, right?

În cele din urmă, nu uita că, oricât de clișeic ar suna, suntem arhitecții propriei noastre vieți și suntem 100% responsabili pentru ea. Own that and make that shit your mantra.

Tu folosești legea atracției pentru a aduce mai multe călătorii în viața ta? Dacă da, la fel ca mine? Dacă nu, ce mai aștepți?

În cazul în care acest articol te-a inspirat, ți-a fost util, lovește butonul de like și share pentru a ajunge la mai multă lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *