Inspiration, Travel

Ground 0 with travelogue4426

Reading Time: 2 minutes

ground-0-with-travelogue4426

Dacă stau să mă uit în trecut, îmi dau seama că am avut mereu o pasiune pentru excursii şi aventurăÎmi plăcea să merg în excursii prin ţară cu şcoala, îmi plăcea să străbat crestele munţilor sau să merg multe ore cu maşina pentru a ajunge în locuri frumoase. Am început să călătoresc în afara ţării destul de târziu, după terminarea facultăţii.

Cu gândul de a vizita un prieten plecat de ceva timp în Munchen, mi-am cumpărat primul bilet de avion. A fost începutul: primul check-in, prima oară când am trecut de security check, prima oară când eram într-un aeroport în care nu se vorbea română. Au urmat multe alte călătorii, pentru că mereu după ce întâlneşti ceva care îţi place, simţi nevoia să faci excese. Am planificat apoi alte călătorii, cum era de aşteptat.

Îmi place foarte mult job-ul meu şi nu aş renunţa la el pentru a călători. Pentru mine călătoritul este “aer proaspăt”. Este voie bună, motivaţie. Este înţelegerea lumii în care trăiesc, conectarea cu istoria. Din călătorii am învăţat cel mai bine istoria şi am înţeles mai bine de ce oamenii sunt atât de diferiţi.

Călătoriile m-au învăţat destul de multe lecţii despre respect şi toleranţă.

Când călătoresc, fac un lucru care îmi place la nebunie. Mă uit la oameni, îi observ – cum se poartă, cum zâmbesc, cum vorbesc şi apoi încerc să îmi dau seama dacă aş putea să trec ca fiind de-a locului.

travelogue… travelogue4426

Mi-am luat inima-n dinţi şi am pus bazele unui travel blog colectiv, care se numeşte travelogue4426. Împreună cu câţiva prieteni, foarte diferiţi ca stil şi preferinţe, vrem să împărtăşim experienţele noastre din călătorii.

Blog-ul conţine şi articole de tipul tips and tricks şi vrem, de asemenea, să promovăm partea frumoasă a României. Vrem că turiştii străini să folosească blog-ul nostru pentru a se informa în legătură cu ce pot face aici, iar străinii care vin să locuiască o perioada de timp aici să poată găsi locuri şi activităţi de calitate.

Şi pentru că sunt convinsă că te întrebi de unde sunt cifrele respective, o să vin şi cu explicaţia: ele pornesc de la coordonatele Bucureştiului (44.4268° N, 26.1025° E). Pentru că aici ne-am intersectat drumul toţi cei care colaborăm la blog şi, cel mai important, pentru că de aici au început toate călătoriile noastre.

De aici începe însă şi călătoria blog-ului, care sperăm să ajungă la cât mai mulţi oameni pasionaţi de călătorit şi de frumos.

Website: www.travelogue4426.com

Instagram: https://www.instagram.com/travelogue4426/

Facebook: https://www.facebook.com/travelogue4426

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *