Food, Inspiration, Travel

Paris: Ce m-a făcut să plâng pe Champs-Élysées

Reading Time: 2 minutes

Mă uitam în cana de cafea, apoi la macaronsul roz pal părăsit pe farfurie, apoi iar la cafea… și încercam să nu plâng la vederea acelei scene emoționante. N-am reușit. Plângeam sub ochelarii de soare, știind că îmi voi aminti pentru totdeauna frântura de umanitate la care am asistat în 2016, pe o terasă de pe Champs-Élysées.
Dar cum am ajuns aici?

Zilele acestea s-a împlinit fix un an de când am vizitat Parisul. Un an care se simte ca doar câteva luni… vis-a-vis de trecerea alunecoasă a timpului.

Adevărul este că m-am îndrăgostit de acest oraș mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Lista noastră de atracții a fost bifată aproape complet (urmează un articol și despre asta), dar eu tot îmi doresc cu ardoare să mă întorc și să mă plimb iar pe bulevardele pariziene.

Există două episoade care m-au marcat, care m-au făcut să simt că trăiesc.

Despre primul vă voi vorbi acum și am mai făcut-o anterior, într-un articol în limba engleză – Where is the love?. 

Paris: Ce m-a făcut să plâng pe Champs-Élysées - De la job la scrob by Alexandra Arva

Savuram împreună cu mama o ceașcă de cafea și niște macarons la o terasă, pe Bulevardul Champs-Élysées. Surprinzător, în timp ce admiram priveliștea și oamenii care se perindau în direcții diferite, o fetiță de etnie rromă s-a apropiat de mese. A început să cerșească până când ospătărița a observat-o și a oprit-o. Intuiam că avea să urmeze o reacție negativă, deoarece știu că, în general, există un val de hate împotriva rromilor atât în afară, cât și în țară. În schimb, ceea ce am văzut a fost diferit, m-a lăsat complet fără cuvinte și a dat sens cuvântului ,,bunătate“.

Ospătărița a întrebat-o pe fetița cu părul negru, lung și des: ,,Cum te cheamă?” ,,Maria”, a răspuns ea. ,,Maria, ai un păr foarte frumos și lung. Ești frumoasă!“, a continuat în timp ce se juca cu părul ei. Apoi, i-a adus un macarons într-un șervețel, a îmbrățișat-o și și-au luat la revedere.

Recunosc. Mici lacrimi mi-au apărut pe obraji. Uneori, îmi amintesc de momentul acela și știu că nu a fost o simplă cafea la o terasă sau o simplă vacanță în Paris. A fost mult mai mult! 

Voi ați trăit experiențe asemănătoare care să vă marcheze în călătoriile voastre?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *