Inspiration, Travel

Praga sau atunci când visurile devin realitate

Reading Time: 2 minutes

Știi acel moment când ți se îndeplinește un vis măreț care părea imposibil?

Ce se întâmplă după? Unde dispare, pe unde hoinărește?

Poate se instalează, precum ideile geniale, în mintea altcuiva. Sau poate, pur și simplu, se disipă în negura timpului.

Visul pleacă, dar tu cum treci peste? E ca acel moment când se termină serialul tău favorit după nu știu câte sezoane. Nedumerit, te întrebi dacă vei mai găsi vreodată un serial atât de reușit. Sună dramatic, însă parcă viața nu mai are sens.

Rezonezi? Așa a fost Praga (sau Praha, după cum spun localnicii) pentru mine. Un vis arzător care a devenit realitate, deși nu îmi închipuiam că ar fi fost posibil.

La acest oraș mă atrăgeau, în primul rând, podurile. Oh, romanticele poduri! I have a thing, cam toate capitalele pe unde am pribegit sunt ornate cu astfel de construcții mirifice. Mai apoi, trebuie să recunosc că mi se părea impresionant să pășesc pe același pod precum Carol al IV-lea acum sute de ani sau mai contemporan, unde Kanye West și-a filmat un videoclip acum câțiva ani.

În fine, motive pentru a vizita sunt cu zecile, iar să visezi e frumos! Îmi salvasem poze pe telefon cu atracțiile turistice din Praga, mă mai holbam la ele din când în când și… visam, că doar e gratis.

Asta până când într-o frumoasă zi am aflat că printr-o conjuctură favorabilă, cumva căile întortocheate ale universului au făcut ca picioarele mele să hoinărească cu adevărat pe celebrul pod Carol.

Visul meu s-a împlinit: am vizitat Praga chiar după ce am dat BAC-ul. Timpul e irelevant, trăirile sunt eterne. Am descoperit complexul castelului Praga – de neratat. M-am pierdut prin piațeta din Centrul Vechi al capitalei cehe, acolo unde poți admira și Ceasul astronomic. Am savurat o halbă de bere cehă la o terasă de pe malul Vâltavei. Am văzut Casa care dansează și am ajuns chiar să urc în turnul podului Carol.

Îmi amintesc cum stăteam sprijinită pe acoperișul turnului, împreună cu nu știu câți turiști adunați de prin lume, și așteptam apusul acolo, chiar deasupra podului. Era linişte afară şi-n suflet. Așa cum e când sufletul e martor la o astfel de frumusețe. Când știe că pe sub el trec zeci-sute de oameni, dar el e trecător.

Mi-am sprijinit capul pe acoperiș, am privit cerul și am închis ochii preț de câteva secunde. Uitasem de check-in-uri, selfie-uri cu podul sau hashtag-uri ,,blessed”. Era unul dintre acele momente în care exişti şi punct, fără a simți nevoia să capturezi clipa prin snap-uri şi instastory-uri. Știam că nu era nevoie de ele, pentru că aveam să port acel moment mereu cu mine: nu pe wall, ci în suflet. 

Praga sau atunci când visurile devin realitate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *