Travel

Top 3 cele mai enervante suveniruri cadou

Reading Time: 2 minutes

Top 3 cele mai enervante suveniruri cadou - De la job la scrob by Alexandra Arva

Există un obicei foarte drăguț prin care aducem, din locurile pe care le-am vizitat, fel de fel de suveniruri celor dragi. Este un gest de apreciat, însă mi-am dat seama că există câteva suveniruri care mai degrabă mă enervează decât mă încântă. Știi tu acel gen de obiecte care te fac să spui: ,,Super, mulțumesc! Chiar îmi doream de mult o riglă cu Big Ben.“.

Apoi, vorbind cu mai multe persoane am aflat că nu sunt singura care gândește așa. Așa că am zis de ce să nu fac un top 3 al celor mai enervante suveniruri cadou ca să verbalizez ceea ce lumea gândește deja?! Și aici este:

Locul 3: Statuetele de toate tipurile

Top 3 cele mai enervante suveniruri cadou - De la job la scrob by Alexandra Arva

Nu știu de ce oamenii au o plăcere să cumpere și să dăruiască statuete mai mari sau mai mici cu diverse atracții turistice, ca și când am avea acasă un altar de colecții de statuete și abia așteptăm micuțul Turn Eiffel. Sincer, nu le văd utilitatea de fel, iar unele sunt chiar kitschoase.

Locul 2: Creioanele, radierele, riglele

Top 3 cele mai enervante suveniruri cadou - De la job la scrob by Alexandra Arva

Dacă voiam să îmi cumpăr rechizite, mă duceam la librăria de pe colț și o făceam. Recunosc, și eu am mai dăruit creioane ca suveniruri, iar apoi nu înțelegeam de ce cei dragi nu păreau prea încântați. Se întâmpla pentru că erau suveniruri aiurea, de asta.

Locul 1: Magneții de frigider

Top 3 cele mai enervante suveniruri cadou - De la job la scrob by Alexandra Arva

Dintre toate cadourile-suvenir, magnetul de frigider este, am impresia, cel mai achiziționat. Îmi place să mi le cumpăr, cu accent pe ,,mi”, pentru că efectiv nu văd sensul în a oferi cuiva un magnet cu un loc unde el nu a ajuns încă. Simt că magneții din țările pe care nu le-am vizitat strigă după mine prin bucătărie: ,,Hei, nu ai fost aici!!“.

Personal, apreciez suvenirurile utile care chiar îmi oferă ceva din experiența acelei țări: un baton de ciocolată sau o băutură specifică zonei și așa mai departe.

ȘTIU că gestul contează mai presus de toate, însă mai știu și că nu sunt singura care a dat peste suveniruri enervante.

Pe tine ce suveniruri te-au enervat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *